2018 Art & Science
Residency
Program
Scientifica invită 5 artiști să se alăture unui program de rezidență în artă și știință, care va avea loc în perioada 15-28 octombrie la Trieste, Italia. Artiștii selectați vor avea ocazia să viziteze și să cunoască oameni de știință de la principalele institute de cercetare din Trieste și să descopere diverse domenii ale cunoașterii științifice.
Arta și știința sunt ambele manifestări ale pasiunii umane pentru cunoaștere. Ambele oferă practicienilor un sentiment de conexiune cu procesele complexe care stau la baza vieții și a mediului. Și, deși în cele din urmă fiecare exprimă viziunea universului într-un alt mod, ele nu se exclud reciproc – ci mai degrabă se reflectă în moduri diverse și interesante.
Tema „Natura noastră” explorează atât natura umană, eul interior, cât și relația dintre individ și mediu. Acest lucru ridică întrebări despre conștientizarea de sine, emoție, durabilitate, ecologie și mediu, precum și despre evoluțiile recente în știință și tehnologie.
Contextul este acela în care artiștii, curatorii, comunicatorii și informatorii, oamenii de știință, cadrele academice și industriile creative se reunesc pentru a-și completa cunoștințele, pentru a testa beneficiile și expresiile colaborării și pentru a construi bazele unui dialog critic, etic și moral despre următoarele trepte ale omenirii. Obiectivul nu este de a dobândi cunoștințe de specialitate, ci mai degrabă de a obține cunoștințe experimentale, reflecții critice asupra culturii științifice actuale, progreselor tehnologice și temelor socio-culturale globale.
Termenul de aplicare
20. August
Parteneri
Proiectul cultural este organizat de Scientifica în colaborare cu Fondazione Internazionale Trieste ca parte a cadrului internațional Pro-ESOF 2020 (EuroScience Open Forum) și este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Instituțiile științifice care joacă un rol cheie la nivel global în cercetarea științifică și care sunt incluse în programul nostru:
Context
City of Trieste
Trieste este numit Orașul European al Științei în perioada iulie 2018 – iulie 2020, fiind locul perfect pentru astfel de explorări: are cea mai mare densitate de cercetători pe locuitori, găzduiește institute de cercetare excelente și este gazda celui mai vechi Master în Comunicare Științifică din Europa.
Trieste este locul unde bate vântul Bora, unde poți explora peșteri și grote intrigante ca renumita Grotta Gigante și admira Castelul Miramare și Rezervația Marina Miramare.
House Lixl – Accomodation
The villa was constructed in 1829 by the Koller family and then in 1908 acquired by the Lixl family, whose name it still bears. It is said that when James Joyce was in Trieste he often came to visit the Lixls and relax under the majestic horse-chestnut that towers over the entrance.
The main entrance is just a few meters from the Tram di Opicina, one of the city’s historical attractions. On Scorcola hill Haus Lixl offers its guests a terraced garden measuring 4,200 square meters with centuries-old trees and a view of San Giusto Castle.
The Central Hub of the Residence
Sottostazione Elettrica from the Old Port of Trieste is an alternative space, rehabilitated and open to the public in 2018 as part museum, part working space. The building, built in 1913, is located near the Hydrodynamic Plant and was orifinaly designed to transform electricity.
The electrical equipment and the original furniture, are still visible, the space offering a new perspective on the preservation of scientific values and their opening, in a modern form, to the contemporary audience.
ICTP FabLab
The Scientific Fabrication Laboratory is located at the Abdus Salam International Center for Theoretical Physics (ICTP) in Trieste, Italy, and was set up in 2014 to provide a space dedicated to creativity and research, as a Fablab / Makerspace, with a focus prototyping and fast manufacturing.
In this space, artists can access various modern manufacturing tools and techniques to make their artistic creations. ICTP Scientific FabLab is equipped with a set of flexible production equipment, including: a laser cutter, a variety of 3D printers and scanners, CNC machines, open technologies including micro-controllers and sensors, mini computers, etc.
FIT
Established in 1961, Trieste International Foundation for Progress and Freedom of Science (FIT) aims at promoting and encouraging the spread of scientific and technological culture in its peaceful applications.
It fosters research and cooperation among different scientific institutions, both national and international, and is the founder of the “Trieste System” which comprises the most representative scientific and research entities of the territory. FIT is in charge of the organisation of ESOF2020 and the coordination of the activities leading to 2020.
Schedule
Offered Grant
Grantul de participare include:
- Participarea la reședință
- Transport internațional
- Transport local
- Cazare
- Fiecare artist selectat va primi suma brută de 2500RON (inclusiv onorariul și producția)
Ce nu este inclus:
- Mesele
- Asigurarea medicală de călătorie este obligatorie și va fi acoperită de fiecare participant pe cheltuiala sa
Participation
Apelul de candidaturi se adresează artiștilor vizuali și artiștilor care lucrează în industriile creative, inclusiv design video și sunet, new media și artele spectacolului. Limba principală a acestei reședințe va fi engleza, prin urmare fluența în engleză (înțelegerea și vorbirea) este obligatorie. Pentru a aplica, vă rugăm să trimiteți un e-mail la contact@scientifica.ro cu subiectul Application for Residency_ (nume complet), cuprinzând motivarea cererii, scris în limba engleză. Dacă aveți întrebări, suntem bucuroși să le răspundem.
Vă rugăm să includeți în e-mail:
Portofoliu care conține selecția lucrărilor / cercetării, imagini, texte, conținut audio / video, menționarea fișierului _ (nume complet).
CV sau bio
* Materialele mai mari de 20 MB vor fi trimise prin wetransfer sau dropbox.
Apelul
S-a încheiat!
Selected artists are:
Floriama Cândea, Tudor Ciurescu, George Crîngașu, Marius Jurca, Livia Mateiaș, Catrinel Săbăciag
Partners
Media Partners
Cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.